 |
 |
19.07.2010 Zdob şi Zdub în premieră la Paris!
Cabaret Sauvage, o sală mare de concerte din Paris, care găzduieşte în permanenţă formaţii cu renume, în fiecare an organizează un festival de vară - FESTIVAL SIN FRONTERAS. În perioada 16 iulie - 8 august, Cabaret Sauvage ne invită la patru escapade: latină, africană, transilvăneană şi orientală, reprezentate prin artă dramatică, arte vizuale, gastronomie populară, jocuri pentru copii şi adulţi, şi desigur, prin muzică.
De ce vă zicem astea? Pentru că, cu această ocazie, vom avea plăcerea să concertăm în premieră la Paris... de fapt, în Franţa! Evenimentul va avea loc în cadrul escapadei transilvănene, susţinută de Institutului Cultural Român, în data de 30 iulie, începând cu orele 20:00. În aceeaşi zi pe scenă vor mai urca Nadara Gypsy Band din România şi DJ Tagada din Franţa.
Haideţi să sărbatorim împreuna diversitatea!
Aşteptăm cu nerăbdare să ne întâlnim cu prietenii noştri şi să ne facem prieteni noi!
Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi:
www.cabaretsauvage.com
www.icr.ro
|
 |
 |
|
|